Paste penne cu pui

Pentru momentele când te cuprinde foamea însă nu dorești să investești prea mult timp, avem rețeta perfectă, gata cât ai spune “paste”!

Tot ce ai nevoie este o porție de paste penne Novita Bio, piept de pui, smântână, parmezan, pătrunjel și câteva condimente pentru a oferi un surplus de savoare și culoare. Desigur, voia bună și poftă ajută atât pentru o aventură culinară distractivă, cât și pentru acel ingredient secret ce transformă orice masă într-o supermasă!

Începe prin a amesteca puțină sare și piper cu pulberea de usturoi granulat, alături de puțin oregano și praf chilli după gust și rezistență la picanterie. După ce te-ai asigurat că ai găsit combinația magică, croită (Sau gătită?), presară condimentele egal, cu atenție, peste cele patru bucăți de piept de pui. Învelișul exterior formează o crustă crocantă și bogată în texturi subtile, urmând a fi mai apoi prăjit in tigaie în aroma uleiului de măsline, peste care se topesc câteva bucățele de unt ce imediat vor umple bucătăria de cel mai apetisant miros.Între timp, poți pune pastele la fiert, adăugând doar puțină sare și atât!

După ce tigaia se încinge, acompaniată de sfârâitului ei preabine cunoscut ce ne dă de înțeles că momentul oportun a sosit, lasă bucățile de pui să se prăjească egal pe fiecare parte. După culoarea rumenă și ademenitoare, poți vedea când poți trece la următorul pas: prepararea sosului. Bucățile de pui sunt apoi scoase din tigaie temporar și tăiate în bucățele, așteptând cuminți să întâlnească celebrul sos.

Adaugă puțin usturoi în tigaie pentru a se prăji ușor, iar apoi toarnă smântâna peste și amestecă până totul se uniformizează. Apoi, poți adăuga și bucățile de pui, dar și parmezanul ce întotdeauna a fost cel mai de nădejde prieten al fiecărui dintre noi.

Că să adăugăm și puține culoare, acum e momentul să adaugi și pătrunjelul de care vorbeam, amestecându-l alături de celelalte ingrediente.

Pentru că și pastele sunt gata, toarnă-le repede repede peste sos. Până acum deja îți este familiar procesul de combinare și îmbinare, iar pastele noastre din gama Bio din grâu dur sunt 100% ecologice, oferindu-ți porția necesară de nutriție și energie. Datorită formei lor cilindrice, pastele de tip penne ajută la reținerea sosului atât pe interior cât și pe exterior, pentru îmbucătura perfect echilibrată și aromată. În doar câteva momente, ai ajuns la ultimul pas al rețetei și tot ce a rămas de făcut este să își găsești locul perfect pentru a savura o porție aburindă de paste delicioase.

Și aici se încheie aventura culinară pe această zi! Tot ce trebuie să faci acum este să cauți un bol de mărimea poftei tale și să te înarmezi cu o furculiță. Poftă bună!